Astăzi, când mergeam cu mașina spre casă, l-am rugat pe Alex să oprim într-o zonă pe malul mării. Imediat ce am ajuns pe ponton, mă uitam la un pescăruș care zbura tare greoi împotriva vântului, dar zbura pentru că avea nevoie să ajungă undeva în direcția aceea. Eram complet absorbită de imagine și de semnificația pe care i-am dat-o. În timpul ăsta, Alex mi-a făcut poze.
Prima zi a anului mi-a deschis mintea și am avut o conștientizare un pic cam dureroasă, rezultatul modului în care am crescut și am devenit om și profesionist. Validarea celor din jur. Părerea celor din jur, celor care nu trăiesc pentru mine, care nu trăiesc viața mea. Ce cred ei (frate, părinți, bunici, colegi, vecini, cunoștințe), despre mine, dar mai ales, ce cred ei despre activitatea mea profesională, despre ocupația mea. Ei! Aici e de muncă fetiță care vrei tu să îți accepți total minte de femeie! Nu mai compara părerea lor cu a ta, trăiești tu cu tine, tu în mintea ta, după mintea ta și părerea lor e în contradicție în general. De acolo vine conflictul care te bagă chiar și în depresie. Tu vrei să trăiești și să faci alegeri după mintea ta, dar cu gândul la părerea lor...
De lucru și de zburat, chiar dacă e greu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu