joi, 29 iunie 2023

Un singur cuvânt


Astăzi am înțeles deplin cum se poate crea o întreagă poveste pe baza unei simple neînțelegeri, dar am mai înțeles și altceva. O încurcătură a dat naștere unor ipoteze și judecăți de tot felul, dar și unor stări interesante. Eu am fost cea care a avut stările interesante și ele au fost eliminate complet și definitiv în momentul în care persoana reală, ce era reprezentată în capul meu total diferită și pe care o confundasem cu o altă persoană, a vorbit pe limba mea la propriu. Încurcătura e o poveste pentru altădată. Azi s-a întâmplat ceva mai important.


Clasa în care sunt eu la școala de limbă daneză are o nouă profesoară. E româncă crescută în Danemarca, deci mai degrabă daneză născută în România… sau ambele.


Momentul în care eu am avut conștientizarea de care aveam nevoie de 7 luni nu a fost cel în care am văzut-o intrând în clasă și am aflat că ea e profesoara de daneză româncă (de fapt), ci cel în care lucram individual la un exercițiu și ea a venit la mine. S-a uitat la ce lucrez, a văzut că mă oprisem la un punct unde nu știam un antonim (în daneză bineînțeles), și mi l-a spus în română.  

Eu am înghețat. Am mulțumit în daneză și am continuat.


Tot restul programului am fost distrasă pentru că eram obosită, dar mai ales pentru că simțeam ceva intens și nu aveam un nume pentru asta.

După școală, m-am gândit și i-am găsit numele… Ușurare! Da, m-am simțit ușurată că cineva mă înțelege 100% din toate punctele de vedere și îmi comunică indirect, pe limba mea nativă ceva ce eu am interpretat așa “Știu că ești deșteaptă pe limba ta!”, “Știu că știi, dar nu ai acum toate cuvintele ca să arăți asta aici.”

Și am plâns pentru că atunci când poți respira pentru că ți-a fost luată piatra de pe suflet, plângi… Și piatra mea a fost luată cu un singur cuvânt rostit pe limba mea nativă - “dificil”. Interesantă sincronicitate…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu