Deja am intrat, încet și sigur, în perioada în care am impresia că stau pe loc. Nu este vorba despre regrete sau gândul că decizia mea de a pleca din România nu este una bună, ci despre faptul că e greu și că am impresia că nu înaintez în ritmul în care vreau. Știi cum e când dansezi Brașoveanca, nu? Doi pași înainte și doi înapoi, așa și cu schimbările ce necesită timp, răbdare, disciplină și implicare.
Unul dintre citatele pe care l-am descoperit în perioada când deja mă pregăteam din toate punctele de vedere să plec, spune fix așa: "Creșterea e dureroasă. Schimbarea e dureroasă. Dar nimic nu este la fel de dureros ca a rămâne blocat acolo unde nu aparții." (N. N. Marthy). Fix asta simt în perioada aceasta: creșterea e dureroasă, schimbarea e dureroasă.
Ce înseamnă asta pentru mine? Am momente în care chiar îmi dau voie să simt că mi-e greu și chiar recunosc asta și o spun celor din jur. Din exterior se vede că mă descurc bine sau foarte bine (așa mi s-a spus), și simt și eu asta în majoritatea timpului, dar mai sunt zile în care e greu.
Simt așa pentru că e totul nou față de vechea mea viață. Nu mă mai trezesc zilnic ca să merg la serviciu cu mașina, nu mai fac naveta, muncesc de acasă și merg trei zile pe săptămână la sprogskole (școala de limbă), ca să învăț limba daneză. Prietenii cu care ieșeam săptămânal și cei pe care îi vizitam nu mai sunt la o aruncătură de băț și am zile în care îmi vine să plâng de dorul acelor întâlniri dese. Familia mea nu mai e la 2-3 ore distanță cu mașina, ci cu avionul. De azi am schimbat clasa pentru că am trecut la modulul 2 și am colegi noi care, la începutul programului, păreau că sunt doxă la limba daneză - ceea ce m-a speriat inițial. Sunt momente în care rațiunea mea și echilibrul sunt detronate de emoțiile intense ce sunt amestecate și uneori confuze pentru mine, și e perfect normal!
Mă reechilibrez singură sau cu susținerea lui A., a prietenilor din România și a L. (prietena neplanificată și nesperată din Danemarca), și merg înainte, așa cum mi-am propus!
Astăzi am retrăit afirmația faimoasă printre femei ce îi aparține lui G. Vieru: "Femeia învinge tot apoi plânge.", când L. mi-a scris: O să fiu acolo la 11 și atunci poți să plângi. Voi plânge cu tine și apoi vom zâmbi pentru că ne avem una pe cealaltă."
Într-adevăr pot să plâng după ce am câștigat ce am vrut sau pot să plâng înainte și apoi mă ridic și fac ce vreau eu pentru mine!
Chiar dacă fac doi pași înainte și doi înapoi, am voința și puterea de a schimba pașii și ritmul după cum am nevoie!
Ce vreau să spun? Continuă să mergi pe drumul tău fix așa cum ai simțit că vrei chiar dacă uneori totul pare prea dificil de gestionat TOTUL! E firesc să ai zile mai puțin bune pentru că ești om și nu ești perfect construit, și înveți zi de zi tot mai mult despre tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu