Recent, am primit întrebarea “Ce îți place în Danemarca?” și nu știam de unde să încep și unde să termin, pe de o parte.
În același timp, prima dată îmi vine în minte: curat, natură, liniște.
Textul acesta e unul scris exact cum au curs gândurile mele, nu e un articol gândit și structurat special pentru a informa pe cineva.
Da, primii aproximativ 2 ani am locuit într-un oraș mic despre care eu spun că e ca la țară, dar cu toate beneficiile unui oraș, și poate asta nu e valabil pentru orașele mari (adică liniștea și multă natură), dar cred că depinde prin ce zone ale unui oraș mare obișnuiești să îți petreci timpul. Acum, locuiesc într-un oraș mai mare și mă bucur de zona aleasă de noi (din grabă mai mult)
pentru că e în afara orașului și e mult, mult verde în jur, cu multe spații de plimbare, cu multă iarbă, mulți copaci, multe flori, iepuri, păsări și vaci cu breton.
Marea nu mai e atât de aproape pentru mers pe jos, dar e foarte la îndemână cu mașina și chiar cu bicicleta. Asta îmi lipsește - să merg la mare cum mergeam: pe jos în maxim 5 minute de mers lejer.
Curățenia e vizibilă cu ochiul liber chiar dacă pe alocuri mai vezi tot felul de ambalaje și chiar și aici se organizează activități voluntare de curățenie, dar sincer… nu știu cât gunoi poți să găsești.
Liniștea… unii pot spune că e pustiu, dar nu și când e soare. Cumva, și când e multă lume pe afară există un fel de liniște.
Îmi spunea Alex într-o zi, după ce a fost la un meci de fotbal, că se uita fascinat cum sutele de oameni care ieșeau de la meci, mergeau pe trotuar, nu pe stradă, nu pe pista de biciclete. Și asta e liniște pentru mine - nivelul de grijă pentru mediul în care trăiești, obișnuința de a respecta regulile fără să spună majoritatea “lasă ca merge si așa”.
Eficiența pe care am experimentat-o în interacțiunea cu serviciile statului:
⁃ cazierul cerut și primit pe mail a doua zi.
⁃ serviciul de stare civilă cu tot ce înseamnă plus că atunci când am mers, la câteva luni după căsătorie, ca să semnalăm o literă lipsă în numele meu, ne-au emis alt document pe loc, în câteva minute.
⁃ schimbarea medicului de familie.
Am mers o dată la spital la urgențe și nu aveau medicul specialist de care aveam nevoie, așa ca am fost trimisă cu o listă de medici specialiști și în al doilea cabinet am și fost primită (pe asigurarea medicală).
⁃ cumpărarea- vânzarea unei mașini se face online; înmatricularea acesteia e super simplă, fără programare, fără stat la rând (asta dacă vrei numere aleatorii, nu știu pentru personalizate).
⁃ rezidența în Danemarca e simplu de obținut ca cetățean european iar angajații cu care am interacționat au fost MEREU așa cum trebuie să fie.
⁃ schimbarea permisului de conducere - simplu și la timp.
⁃ contactul cu angajații de la taxe și impozite a fost mereu în regulă pentru mine, fără anxietate, nervi și stres privind interacțiunea cu ei.
Spun sincer, câteodată mi se pare că e prea ușor și prea eficient ca să fie adevărat.
Aaaa! Și nu există animale ale străzii așa cum există în România. Știu ca există adăposturi care se ocupă serios de datul spre adopție, dar în comparație cu ce e în România pe străzi, în adăposturi ale asociațiilor și cele publice… aici pot trăi liniștită că nu simt furie și neputință văzând animale abandonate pe stradă la fiecare pas.
Decizia de a mă muta în Danemarca a fost cea mai curajoasă din viața mea de până acum și o recomand dacă simți asta. Nu am niciun regret legat de asta, doar recunoștință și când trag linie, ies pe plus din atât de multe puncte de vedere.
Există și minusuri și ele sunt destul de subiective, poate mai mult decât avantajele (pentru că deși lucrurile funcționează bine aici, experiențele pot fi diferite de la om la om). Despre asta voi scrie mai târziu.
Ce e important de știut e că dacă vrei să îți construiești o viață aici, nu să strângi bani ca să îi duci în România, nu te vei îmbogăți în timp scurt. A construi o viață într-o altă țară, e despre a trăi decent în primii ani, despre adaptare, integrare, și despre o reconstruire a ta ca om și pentru asta ai nevoie de bani. Dacă îi pui deoparte, ești doar într-o bulă în care muncești- te odihnești- mai ieși din când în când în oraș că se nimerește (și eventual doar cu români)- muncești - muncești - muncești și treci prin frustrare, neîmplinire, furie, izolare.
Asta nu e greșit, e ceva ce mie nu mi se potrivește.
Eu nu sunt unul dintre oamenii care au plecat cu serviciul, eu am plecat lăsând serviciul și am luat-o de la zero cu tot, mai ales cu asta, deci rândurile astea vorbesc despre experiența mea personală și despre ca am văzut și auzit la alți români de aici și oameni de altă naționalitate.
