“Cum ești?”
“Ok…”
Dar mintea mea a ieșit din “mutare, organizare, amenajare” și acum e confuză.
Știu unde sunt și din ce motive, văd câștigurile, dar nu am avut timp suficient să procesez, să integrez schimbarea.
Creierul meu îmi aduce zilnic imagini din rutina mea din Danemarca. Așa, la întâmplare. Nu cu dor sau alte emoții, doar imagini, ca și când aș fi acolo deși nu sunt. Mintea mea are nevoie să integreze schimbarea și are nevoie de poduri pentru a trece din obișnuințele vechi în cele noi pe care le construiesc acum.
Rutina de aici se construiește încet, încet și se simte bine, dar nu e parte din mine încă.
Mă conectez des cu prietenii și e așa frumos, dar atât de străin în același timp. Ne-am regăsit, dar e nevoie de timp pentru a fi în sincron.
Continuu mai organizez câte ceva, planific, lucrez, creez conținut, am obiective și nu-mi dau pace deloc. Nu am avut pauză și mă oblig să nu am. Dar deja corpul meu dă semne, iar.
Mă întorc de unde am plecat, dar în alt loc? Nu, nu vreau asta. Aleg să nu fac asta.
Pauză. Îmi doresc să mă odihnesc și relaxez exact ca Prăji în poza asta. Amin.
