Planul era: totul pe 6 Octombrie, dar când am început să simțim stresul legat de organizare, luând în calcul faptul că locuim în Danemarca și nu în România, ne-am dat seama că putem transforma complicat în simplu.
Totul s-a întâmplat rapid, deși de câteva săptămâni bune ne gândeam la varianta asta. Tot ce a fost organizat din timp a fost rochița mea, coronița mea și cămașa lui.
Inevitabil, am comparat abordarea și atitudinea din orașul meu natal cu cea de aici. Când am fost să discut cu ofițerul de stare civilă din orașul meu natal, am fost întâmpinată cu o atitudine de superioritate și acreală la pachet cu dosarul cu șină.
Am înțeles că acolo lucrurile merg cu pile, cunoștințe și generozitate neoficială din partea celor care vor să se căsătorească în weekend și nu în timpul programului funcționarului public. Am înțeles că în România sunt obligatorii niște analize pe care majoritatea oricum nu le fac, dar plătesc pentru adeverințele necesare la dosar și că, pe lângă asta, este o limită de timp foarte clară, rigidă, atât pentru dosar cât și pentru analize.
Aici, în orașul în care noi locuim acum, am aplicat online. Ne-a luat 16 minute. Aici nu e nevoie de analize medicale, dar am fost întrebați unde când și unde ne-am cunoscut, de cât timp suntem împreună, cât timp am locuit împreună, am încărcat poze cu noi doi și tot poze am pus și cu documentele necesare.
Aici am programat prin telefon ziua și ora căsătoriei, discutând cu o doamnă cu o energie pozitivă molipsitoare care ne-a făcut să simțim că planificăm ceva important, dar mai ales frumos și că jobul ei e să ne ajute cu asta.
Aici am fost întrebați dacă vrem într-o zi lucrătoare sau în weekend și când am ales weekend, doamna nu a devenit nici acră, nici defensivă, nici nu a dat de înțeles că “în afara programului” e altă treabă.
Da, aici taxa se plătește când se face cererea și poate părea o taxă mare la prima vedere, dar nu e dacă te gândești la cum funcționează sistemul și cum ești primit. Plus că e totul transparent legat de plata taxei.
Am ales cea mai intimă variantă posibilă: doar noi și cei doi martori necesari. Pentru că nu a fost posibil să ne fie alături toți cei dragi nouă, am preferat așa. Acum sunt convinsă că a fost fix ce aveam noi nevoie.
A fost momentul nostru, doar pentru noi.
S-a putut și să fie prezente câteva persoane dragi prin apel video. Doamna care a oficiat căsătoria ne-a dat timpul și spațiul necesar să facem ce aveam nevoie să facem.
Totul era despre noi doi.
După ce am tremurat, transpirat și plâns de emoții de bucurie, în timp ce doamna ținea discursul plin de simboluri și valori sănătoase și de suflet legat de căsătorie, am semnat, ne-am bucurat și am plecat în tihnă să luăm pizza.
Malul mării ne-a fost gazdă la picnicul ce-a fost context de sărbătorire și poze pentru a ne rămâne dovadă a unei zile speciale pentru noi.
Pizza, șampanie, doi prieteni, marea, soarele, liniștea și un discurs din suflet care ne-a definitivat atmosfera de poveste.
Și-am zis așa soțului meu: Ce viață!
Să locuiești în afara țării natale e o binecuvântare, dar și un blestem (?). Ai multe și, în același timp, nu ai multe.
Noi am avut prezență și iubire de la prietenii de aici, dar nu am avut prezența și iubirea celor din România decât prin mesaje dragi, urări și aprecieri.
Pentru noi, a fost ziua perfectă, cu vremea perfectă, cu tihnă, zâmbete, sentimentul că suntem și facem exact ce trebuie și cu iubire.
Povestea continuă și în Octombrie vom avea tihna de a ne bucura cu toții, împreună.
