Vreau un semn că fac bine…

 Joia Mare nu înseamnă foarte multe pentru mine (poate deocamdată), dar anul acesta am trăit-o intens începând cu momentul în care am auzit “Hej! Anca?” de la profesorul evaluator de la sprogskole (școala de limbă daneză). Nu, nu știam că azi voi da testul pentru finalizarea nivelului A2. Dimineață am întrebat-o pe Merete (profesoara clasei din care fac parte), când voi da testul și ea mi-a zis că săptămâna următoare. 

Partea bună a fost că nu am avut timp să îmi fac gânduri prea multe cum că nu voi reuși.

Știu că în România aș fi fost în vacanța de Paște și, într-un fel sau altul, m-aș fi pregătit de sărbătoarea aceasta. Ar fi fost frumos pentru că asta înseamnă întâlniri cu oamenii dragi - familie, rude, prieteni, dar e frumos și ce trăiesc anul acesta în preajma acestei perioade a anului. Muncesc pentru noua mea viață ce e în plină desfășurare și după zile de frământări legate de ce va fi, cum va fi, “Oare e bine ce am făcut?”, “Oare am greșit?”, “Oare mă voi descurca?”, am primit răspunsul din rezultatele muncii mele. Astăzi e ziua în care am intrat în procesul de învățare a limbii daneze de nivel B1. 

Pe de o parte, e mare lucru pentru că nu e o limbă foarte ușoară, pe de altă parte, nu e chiar mare lucru când mă gândesc că alți oameni știu câte 5 sau mai multe limbi. Chiar ieri am aflat dintr-un vlog că un român stabilit în SUA (prin anii 1800 parcă), știa 8 limbi…așa că din perspectiva asta nu mai pare atât de greu ca în 2023 să învăț limba daneză la ea acasă.

Eu încă nu știu în ce cred sigur… sărbătoresc Paștele și Crăciunul pentru că așa am crescut, din obișnuință și pentru că ambele sunt încărcate cu momente frumoase. Azi nu știu dacă vreo entitate mi-a fost alături, în Joia Mare, când eu am luat acest test (ce nu a fost chiar ușor), și când am văzut un curcubeu superb imediat ce am ieșit de la școală… Ceea ce știu e că mă simt norocoasă și mândră de mine, și că atunci când am nevoie de un semn că merg în direcția bună, pot primi mai mult de unul. 

Azi am mai trăit o scurtă experiență ușor surprinzătoare, încărcată de emoții și curiozitate în același timp, dar despre asta scriu data viitoare😊

A trăi sau a nu trăi în Danemarca?

   Sunt 4 luni de când locuiesc în Danemarca și în tot acest timp am trăit pe pielea mea niște situații ce îmi plac mult.
Eu cred despre acestea că au o contribuție semnificativă la starea mea de bine. Lucrurile astea sunt in contrast cu ceea ce am trăit  eu în România.

Le voi lista pur și simplu, fără completări din arta scrisului.
1. Nu am văzut niciun accident rutier și niciun animal mort pe stradă, în 4 luni.

2. Soliciți cazierul online și îl primești la fel dacă ai poștă electronică (chiar în 15 minute).

3. Poți semna electronic multe documente importante pentru că aici există corespondență între bazele de date ale instituțiilor și CPR-ul tău (un fel de CNP), este mijlocul prin care faci asta.

4. Angajații din instituția publică, unde eu am mers pentru a solicita rezidență aici și pentru a primi datele pentru MitID (cheia personală a fiecărui rezident pentru serviciile digitale din Danemarca, inclusiv soluțiile de autoservire/ self-service oferite de sectorul public), te abordează cu stare bine, zâmbet și amabilitate.

5. Toți angajații din diverse locații au vorbit cu mine engleză (mai mult sau mai puțin), atunci când am spus “Scuze, nu vorbesc și nu înțeleg suficient limba daneză.”

6. Pe străzi nu există câini fără stăpân.

7. Mă simt în siguranță să merg noaptea singură pe stradă și dacă vreau să mă plimb noaptea singură, o fac.

        8. De cele mai multe ori, al meu lasă mașina descuiată (eu încă nu am relaxarea pentru a face asta).

        9. Imediat după ce am ajuns aici, am primit prin poștă invitație (cu informații și recomandări), pentru analizele cu rol de prevenire a cancerului de col uterin.

      10. Locurile în care se depozitează gunoiul menajer sau cel selectat sunt îngrijite și nu am văzut vreunul în care să se poată căuta printre gunoaie (iar multe zone au deja “tomberoane” cu cartelă, ce arată ca un coș de gunoi mai mare, deci nu ocupă spațiu mult și arată bine).

      11. În trafic, aud un claxon poate o dată sau de două ori pe săptămână (poate și pentru că nu e un oraș mare), iar șoferii conduc foarte relaxat (majoritatea), poate prea relaxat am spune noi, românii😅

     12. Atunci când conduc mașina nu mai simt nevoia de a mă grăbi, de a face manevre prea rapide și nu mă enervez pe șoferi sau pietoni. Totul e pe un ritm calm aici.
     

     13.     Poți închiria remorci mai mici sau mai mari de aproape oriunde aici și așa nu ești nevoit să plătești un  (suprapreț poate), pentru a transporta diverse lucruri ce nu încap în mașina ta.

     14.     Există o armonie în arhitectura construcțiilor (case și diverse alte clădiri), astfel încât totul e plăcut ochiului, totul se potrivește.

     15.    La bibliotecă poți merge și după ce se termină programul angajaților. Folosești Yellow Card (cu același CPR), pentru a intra și pentru a împrumuta cărți. De asemenea, poți sta în interior pentru a citi până la ora 22:00 (în orașul în care locuiesc eu).

Ceea ce scrie aici este percepția mea personală asupra anumitor situații, nu o părere generală a tuturor expaților. Imaginea pe care eu o am despre Danemarca nu este una de perfecțiune, ci de “Uite ce fain se poate trăi!”